Obiectivul fazei:
Obiectivul principal al acestei faze consta in estimarea hazardului la tsunami in zona litoralului romanesc, prin marirea si restructurarea bazei de date ce contine simulari de tsunami pentru zona de vest a Marii Negre si rularea de scenarii folosind parametrii cutremurelor din trecut sau parametrii posibili specifici pentru zonele seismice Shabla, Istanbul si Crimeea (mecanism, lungime si latime falie, magnitudine, adancime). Mai mult, folosind studii existente de hazard seismic pentru Marea Neagra, se estimeaza perioadele de revenire ale unor inaltimi posibile ale valurilor de tip tsunami pentru zona Shabla.
Rezultate preconizate pentru atingerea obiectivului:
Rezumatul fazei:
Introducere
Modelarea fenomenului tsunami in Marea Neagra a devenit in ultimii ani un subiect de interes national pentru cercetarea din Romania. In cadrul Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) modelarea se face folosind programul Tsunami Analysis Tool (TAT), dezvoltat si implementat de Joint Research Center (JRC), Ispra, Italia, apartinand de Comisia Europeana (Annunziato A., 2007). Programul a fost instalat in urma cu cativa ani si a fost folosit in diverse proiecte nationale si internationale. TAT are capacitatea de monitorizare, modelare si evaluare a fenomenelor de tip tsunami de pe Glob, implicit si a evenimentelor regionale sau generate in Marea Neagra.
Evaluarea hazardului la tsunami pentru zona de vest a Marii Negre ce ar putea afecta litoralul romanesc a fost inceputa inca din anul 2013, prin intermediul unor modelari si scenarii folosind parametrii unor cutremure din trecut, cu scopul de a estima inaltimile maxime ale valurilor ce ar putea fi generate, cat si a magnitudinilor minime care ar duce la generarea de valuri semnificative. De asemenea, pe baza estimarilor hazardului seismic, s-au obtinut perioadele de revenire pentru cutremure de diferite magnitudini, cutremure produse in zona Shabla (Moldovan I.A., 2017), aceste perioade de revenire fiind asociate inaltimii maxime a valurilor ce ar putea fi produse de acestea cutremure.
Situatia pe plan regional si Global
Zona Mării Negre poate fi expusă generării fenomenelor de tip tsunami, iar statisticile arată că în trecut au fost generate peste 20 de evenimente de aceste gen (G.A. Papadopoulos, 2011) - Figura 1 si Tabelul 1.
Figura 1. Tsunami-uri in Marea Neagra (numarul din figura corespunde numarului evenimentului din catalogul din Tabelul 1)